Permiteți-mi să vă explic de ce acest portret este un portret al speranței. Artistul a spus că (în continuare ea) a avut la dispoziție doar 20 de minute pentru a o face, deoarece trebuia să coboare în cârciumă. El/ea spune că pot folosi acest tablou al ei, dar nu dorește să fiu identificat, în ciuda ofertei mele de un link către site-ul său. Acest lucru se datorează stigmatului schizofreniei. Ea îmi spune că a petrecut anii din 1969 până în 1979 în și în afara „azilelor de nebuni”. Încerc să aflu povestea ei ca să o puteți citi, dar ea își descrie cei 10 ani de schizofrenie paranoidă ca și cum ar trăi într-un stat stalinist și oricine a fost forțat cu clorpromazină/largactil, stelazină sau haloperidol, sunt sigur că va ști ce înseamnă. Motivul pentru care acest portret este un portret al speranței este că artistul se încadrează în proporția semnificativă a bolnavilor de schizofrenie care se recuperează până la punctul în care nu mai au nevoie de medicamente sau își găsesc o viață fericită (vezi Secțiunea de prognostic). Pot garanta pentru asta și artistul, prin deceniile pe care le am
Portretul Speranței
1995 Pictură în ulei a lui Clive Travis de către un FOSTE SCHIZOFRENIC PARANOID
stiu ca a ramas bine si pare sa poata bea cu nepedepsire (desi nu stiu sigur ce e ficatul gândește!). Același FOSTE SCHIZOFRENIC PARANOID a făcut fotografia destul de bună, deși nu prea puțin de pe computer, cu mine fumând în altă parte pe acest site. Știu că această poveste va însemna foarte mult pentru mulți dintre voi și dacă tu, un membru al familiei sau un prieten te lupți acum cu o durere aparent nesfârșită, există speranță. S-ar putea să-ți revii complet sau, cel puțin, s-ar putea să găsești un medicament care să-ți facă viața să merite trăită la fel ca mine. Clive